Chiar dacă Marian Iancu a susținut în ultimele luni că nu va mai face nicio investiție în fotbal, patronul clubului timișorean s-a răzgândit. După finalul acestui campionat, o va susține pe Poli, însă doar ca sponsor.
Actualul patron al lui Poli Timișoara a anunțat că va avea „o nouă intervenție personală cu lichidități, pentru a asigura necesarul participării până la final” în această ediție de campionat a ligii secunde.
O mare parte din banii care o vor ține pe Poli în viață vor veni de la Rapid, club care îl va cumpăra pe Stefan Nikolic, jucător împrumutat actualmente de la Timișoara la Steaua.
Iancu a țintu să-i „liniștească” pe cei care cred că recurge la această metodă pentru că încă mai crede în obținerea licenței pentru Liga I. „Nu accesăm pentru licență. Nu mă interesează decât liga a doua sau a treia pentru la anul. Pentru Nikolic va intra o sumă bună în contul clubului, în luna mai. Cu acești bani, se vor acoperi cheltuielile pentru finalul acesta de campionat, poate și cu o intervenție mică din partea acționarilor. Apoi, se va merge pe un nou proiect, în care BkP va fi doar sponsor, nu vom mai fi acționari. Am fost convins de fiul meu, cel care a pus cea mai mare presiune pe mine să nu abandonez acest club. Vom vedea care va fi drumul pe care-l va lua clubul din luna iunie. Să vedem cine îl va administra, pentru că noi, repet, vom fi doar sponsori”, a explicat șeful clubului alb-violet.
Nu va plăti datoriile
Chiar dacă Poli este în pericol de a fi retrogradată sau dezafiliată pentru neplata unor datorii urgente către alte cluburi, Iancu i-a achitat doar suma restantă fostului căpitan, Dan Alexa. „Noua intervenție cu lichidități se referă doar la banii necesari clubului și jucătorilor. Nu mă interesează datoriile. Pericolul depunctării nu mai există. Dan Alexa și-a primit banii, altfel eram depunctați săptămâna trecută”, a spus șeful lui Poli. Cât despre datoriile către Benfica, Slovan Liberec și Banik Ostrava, Iancu a afirmat: „Cine a avut dreptate, a primit banii. Cine nu-i merită, nu-i va primi”.
Îi contrazice pe jucători
Fotbaliștii lui Poli se plâng că nu și-au primit salariile, unii de patru luni, alții de cinci luni. Totuși, Iancu spune că jucătorii mint. „Unii și-au retras și memoriile. Nu e așa cum spun ei, restanțele nu sunt atât de multe. Rover Cârstea, de exemplu, a primit trei salarii de când a venit la Timișoara, nu înțeleg de ce a dat declarațiile acelea. Voi mergte la Târgoviște și voi avea o discuție cu jucătorii (n.r., Poli joacă acolo următorul meci de campionat). Scutaru și Axente cu greu vor putea fi ținuți în viitorul sezon, dar nu va fi imposibil. Ceilalți, cred că vor rămâne la echipă”, a spus patronul clubului timișorean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER